Logopedie Bucuresti, terapie logopedica, defectologie si logopedie prin cabinetul Alexia

Rinolalia 2

Corectarea rinolaliei cuprinde intervenţia chirurgicală (dacă este cazul), intervenţia logopedică şi măsuri specific de educare a trăsăturilor pozitive şi înlăturare a comportamentelor neadecvate şi a complexelor create de deficienţă.

Interventia logopedică reprezintă o parte importantă a terapiei, atât inaintea interventiei chirurgicale, cât mai ales, după aceasta, având în vedere că tulburarea se manifestă în continuare datorită auomatizării.

În toate formele de rinolalie (închisă, deschisă, mixtă) se impun o serie de exerciţii generale ce cuprind:

– exerciţii pentru mobilitatea valului palatin

– exerciţii pentru educarea auzului fonematic

– exerciţii de respiratie pentru dirijarea curentului de aer pe nas

– exerciţii de emitere a sunetelor nazale

În cazul rinolaliei închise, după intervenţia chirurgicală, se urmăreşte înlăturarea nazalităţii. Aceasta presupune exerciţii de educare a mobilităţii vălului palatin, deoarece, de cele mai multe ori vălul palatin rămâne ridicat şi trebuie deprins prin exercitii să coboare atunci când se pronunţă sunetele nazale. Trebuie insistat pe educarea respiraţiei, atât a celei nonverbale, cât mai ales a respiraţiei corecte în timpul pronunţiei. Se insistă în special pe dirijarea undei expiratorii pe cale nazală în pronunţarea sunetelor nazale ( “m” şi“n”).

Exercitiile se vor desfăşura în următoarea succesiune:

– se închid ermetic buzele si se suflă un curent puternic de aer pe nas (în funcţie de vârsta şi capacitatea de înţelegere a copilului, exerciţiile se desfăşoară prin imitaţie sau se folosesc diferite obiecte uşoare aşezate la nivelul nasului, astfel încât copilul să sesizeze efectul suflării aerului pe nas).

– se pronunta prelungit sunetul “m” pentru a atrage atentia asupra sonoritatii sale;

– pentru emiterea sunetului “n”, limba se plasează in pozitia de articulare a sunetului “t”.

După emiterea corectă a sunetelor “m” si “n” se trece la consolidarea lor în silabe.

Iniţial se pronunţă separat de vocale, cu pauză între ele (m_ _ _a, n_ _ _a,), după care pauza se scurtează din ce în ce mai mult, pentru ca în final să se ajungă la pronunţia cursivă (m_ _a, m_a, ma,  n_ _a, n_a, na). Acelaşi exerciţiu se face pentru pronunţia în silabe în care sunetul este precedat de vocală (a_m, am,  a_n, an). După consolidarea în silabe, se exersează silabe repetate (ma_ma_ma, na_na_na). Urmează introducerea acestor sunete în cuvinte, în pozitie initială, mediană, finală şi apoi în propozitii simple şi dezvoltate.

În cazul rinolaliei deschise (cu deosebire în cazul despicăturilor palatine) este necesarăa o activitate preoperatorie logopedică în scopul formării unei corecte baze de articulare, iniţial prin astuparea nărilor, realizându-se o activare naturală a sfincterului nazofaringian, apoi realizându-se fară astupare a nărilor prin exercitii de suflat prin strângerea narilor si pronunţarea de cuvinte.

Exerciţiile postoperatorii vizează în special mobilitatea vălului palatin şi coordonarea organelor fonoarticulatoare (pentru mobilitatea vălului palatin se face masaj digital; se fac exerciţii de suflare în obiecte, dat fiind faptul că aerul sub presiune este un bun maseour al valului palatin; exerciţii prin astuparea unei nări cu solicitarea suflului; exercitii de deglutiţie a lichidelor în cantităţi mici, cât mai frecvent).
După ce se obţine un control în coordonarea organelor fonoarticulatoare şi a valului palatin, se fac exercitii de emitere a sunetului. Accent deosebit trebuie să se pună pe gimnastica specială a fiecarui organ în parte, pe exercitii de dirijare a undei respiratorii pe cale orală, iar emiterea sunetelor să se realizeze pe bază de joc.

Exerciţiile sunt cele specifice în corectarea dislaliei si urmează  etapele corectarii dislaliei (emitere, consolidare, diferentiere, automatizare).  În primul rand se introduc acele sunete care necesita miscari articulatorii simple, (vocalele: a, e, i, u, a, şi consoanele: p, t, l, b, d, g), pentru ca progresiv să fie introduse sunetele mai complexe, a căror emitere necesită miscari complexe de mare finite ale organelor fonoarticulatorii (consoanele: f, v, s, ş, j, z, ţ, grupurile ce, ci, ge, gi). Sunetele exersează în silabe, apoi în cuvinte, iniţial în şoaptă şi apoi din ce în ce mai tare.

 

 

 

Programare online Cabinet logopedic Alexia

Lasa un comentariu